daca nu m-as teme ca aruncati cu gogosi in mine ( mda, mi-ar creste glicemia, m-as ingrasa si as face riduri- pentru ca e demonstrat stiintific ca oamenii grasi rad mai mult iar rasul provoaca oaresce cute de expresie…) as sustine cu toate urechile puse la bataie ca toate povestile ar trebui sa inceapa cu” va fi”

asadar:

va fi odata, pe taramul fermecat al celor 1000 de sori ( n-am gasit alta nonrima) un fecior tanar de imparat ce va porni sa se lupte cu balaurul cu n-1 capete pentru a-si demonstra indemanarea si a capata astfel onoarea de a calauzi armatele verzi etc etc

asa ca intr-o zi tanarul COCONU ( aceasta era numele urzit de ursitoare-imbatranisera ce sa-i faci, si cum imparatul nu era atent….) va porni in cautarea balaurului

si, dintr-o intamplare cu cai de fier ce inghit aer rece si alearga pe doua picioare si cu serpi de carpa ce se agata fermecati de pietre, va intalni din greseala ELFUL, pe care din lipsa de inspiratie il va provoca la skandenberg ( NR-joc complicat de inteligenta, cu multiple posibilitati de abordare)

ehhh, poveste, insir’te margarite ca inainte mult mai este

aici vine partea cu “va fi”

pai de unde sa scot eu final la povestea asta? e cu final alternativ, poate invinge ELFUL,  poate invinge COCONU, poate se prinde balaurul ca au facut misto de el si ii inghite pe amandoi, poate se supara imparatul ca feciorul umbla teleleu in loc sa se apuce de chestii mai de rangul lui…

deci …

va fi odata, pe taramul fermecat al celor 1000 de sori ( n-am gasit alta nonrima) un fecior tanar de imparat…etc etc

avea parul ciufulit precum o padure cand bate vantul si genunchii vesnic juliti de la luptele cu dragonii imaginari

in fiecare seara asculta povesti la radio (da, condorii fermecati emiteau pe unde scurte) iar a doua zi, adormita inca le traia cu incrancenare

isi faurise cercuri intregi de lumi colorate prin care alerga cu nepasare

intr-o dimineata , ca oricare alta s-a dus, ca orice pui de elf care vrea sa isi demonstreze ca poate sa fure mere din Livada lui Ene, nu, nu Mos Ene, doar Iene…dar era inceput de februarie si merele refuzau sa rasara doar pentru a-i satisface dorinta de berbeaca incapatanata….mda, ii harazisera ursitoarele sa se nasca sub semnul acelei planete

furioasa ca nu a gasit mere, s-a gandit sa fure matura vrajitoarei paznice, dar apoi si-a dat seama ca din doua clipiri de gene mai hotarate o va fermeca si i-o va da de bunavoie, s-a mai gandit si sa rapeasca timpului niscaiva fuioare albe si sa teasa apoi clipe paralele, dar berbec cu rabdare pentru asa migaloasa munca ati mai vazut voi ? nici eu drac cu aureola….

pisica , pardon PISICA, caci despre acea pisica vorbim aici, strabuna tuturor pisicilor din lume, statea pe o bucata de horn daramat si se prapadea de ras vazand incurcatura elfitei

si atunci aceasta s-a apucat sa cante, si a cantat, a cantat, atat de nepriceput incat biata PISICA a adormit, numai ca sa scape de sunetul ce ii deregla sonarul de prins soareci uriasi

buun, atunci elfa s-a apropiat pas pas si i-a furat rasetul

degeaba s-a infuriat mata trezita din somn, degeaba a cerut batand din gherute sa ii fie inapoiat…nimic, nici macar coada stufoasa nu a induplecat tanca sa ii dea rasetul inapoi

atunci PISICA, neagra de manie a blestemat-o pe elfa sa traisca vesnic doar in visele ei, sa se destrame, precum un abur , la atingerea oricarei farame de realitate

au trecut eoni, multi si gri, stranepotii si stranepoatele PISICII au impanzit lumea viselor si lumea oamenilor, vesnic dand din coada , mieunand si ranjind ( nu, nu au putut nicioadata rade, unele chestii se transmit doar pe linie materna, iar daca nu exista, de unde…?)

au trecut eoni, multi si plini de zgomot,iar elfa i-a strabatut pe toti, ca o umbra ce trece printre ziduri ce se darama…nimic nu a putut sa o atinga, pentru ca nimic nu a fost real

fura si acum vara mere din gradinile lui Iene, mereu altele, zgandare vrajitoare batrane si se indragosteste de fiecare petala de trandafir care cade

zambeste in vis, niciodata complet treaza, intotdeauna cu picioarele aproape pe pamant

fericita ? sigur..in lumea ei de caramel cu margini dantelate, unde unicornii nu mor si zilele saptamanii incep si se termina cu sambata

exista ? doar din cand in cand, cand doarme PISICA, se furiseaza in soapta, mai scrie cateva randuri si apoi se cotrobaie prin buzunare , se suie in pod, rastoarna dulapuri cu haine vechi pentru ca nu mai stie, fir’ar sa fie, nu mai stie pe unde a ascuns nenorocitul ala de ras pe care ar vrea sa i-l arunce in cap PISICII

acum sa nu dramatizam, tratamentele pentru amnezie dau rezultate din ce in ce mai bune

eu cred ca mata aia cu pretentii doar a uitat sa rada, cum naiba sa furi un gest????

-Juri cavalere?

-Jur

-Pana la ultima suflare?

-Pana la ultima picatura de sange, pana cand spada se va toci, pana cand nu va mai exista noapte….

Cavaleri ai viselor..steagul: cerul plin de stele, manta tesuta de zane peste armura de otel vrajit

in lupta cu Realitatea cea hada ce musca cu lacomie din taramul imaginatiei

sa colinde prin lumea cea larga, pe acolo pe unde inca mai canta pasarile paradisului, unde inca mai infloresc arbori de argint, prin pesterile fara nume unde piticii cauta nestemate, unde fantanile cu apa vie nu sunt napadite de buruieni iar caii fermecati mananca doar jaratec

Cavaleri ai viselor, uitati de timp, uitati de lume, cu ochi de copii si inima de leu

in stare sa lupte cu cei mai cumpliti balauri, dar plapanzi ca firele de papadie in fata prezentului

-Juri cavalere?

-Jur

-Chiar daca?

-Nu exista daca, exista doar “si a fost odata”

in lumea cea mare si fermecata a povestilor exista o singura insula fara nume..

calatorii se opresc, stau un ceas, o noapte,  o numesc dupa pofta inimii si apoi pleaca mai departe

apoi alti calatori, alt nume..

daca incerci sa o gasesti pe harta nu vei reusi, dar daca ai nevoie de ea iti va rasari in cale cat ai bate din palme sau cat ai falfai din urechi

este locul in care, uscat de dorul pamatului sub picioare te poti opri pentru a putea pleca mai departe

este locul pe care maine il vei uita (de aceea numele insulei nu e trecut in harti si poate ramane vesnic fara nume), dar in care te vei putea intoarce, fara sa vrei atunci cand vei mai avea nevoie

dintr-un caramb de cizma vechi si doua surcele am facut focul..stam si depanam povesti cu cele lupte si despre cele minuni…insiram vorbe pe ata subtire a timpului, insiram amintiri

maine cand zorii vor navali peste ape, vom fi de mult plecati

maine vom uita dar dorul de pamant se va fi potolit si ne vom darui din nou clipele valurilor albastre si norilor albi

-Nu-mi dai si mie ? zice o voce cu ochelari…(asa simt eu ca are ochelari)

ma uit in sus, ma uit in stanga, ma uit in dreapta-nimic, dar nimic din ala fara stele, fara licurici….

-Haaai, macar putin, si asa cred ca ai mancat destule, m-a ametit aroma

clar, astia doi au facut clatitele cu rom in loc de lapte, imi spun cand paf, ma loveste o idee dupa ceafa Jos! numai in jos nu m-am uitat

de marginea butoiului sta sprijinit un veverit (are ochelari-banuiam eu bine )

-Si cine esti tu? zic Si de unde ai rasarit pe corabie?

-Pai eu sunt veveritul cu ghivent ….

-Ha? cum cu ghivent?

-N-ai auzit de smecherie cu ghivent? Asa si eu, sunt veveritul cu ghivent

nu pricep cum vine asta , dar nici nu ma chinui..mai tarziu poate…in dau clatita si il privesc cum musca delicat putin cate putin

-Bine bine, cine esti mi-ai zis, dar ce cauti aici nu…

-Aaa, pai uite, vezi tu corabia asta de lemn?

o vad , ca doar n-am orbit si nici clatite cu matraguna n-am mancat sa nu mai stiu cu ce calatoresc, dar ii raspund totusi

-Daaa, o vad

-Ei, dar catargul , cabinele, vaslele, bancile, scaunele, paturile, mesele?

-Pai daaa, normal ca da…

veveritul terminase intre timp clatita asa ca se sterge politicos la botic si cu coada stufoasa zburlita si ochelarii pe varful nasului se rasteste la mine

-Si cine crezi ca are grija de toata hardughia asta de lemn ai? cine strange un nod, cine bate un cui, cine reface legaturile? Ori crezi ca a angajat capitanul vrajitor de serviciu??? Nu elfule, aici nu merge cu Hocus-Pocus, voi n-aveti treaba, visati toata ziua, va luptati cu zmeii, va salutati cu sirenele si delfinii, iar eu, toca-toca la treaba…corabia e mare si eu mic-mic…eee dar ce stiti voi…

mai spune el suparat si aruncand o privire furioasa pleaca

poc-poc se aude si imi dau seama ca s-a apucat sa mai dreaga ceva ( mai auzisem eu zgomotele astea si alta data dar nah, cum zicea veveritul- cine se gandea ???)

ma duc sa caut nazdravanii de pitici, poate mai au ceva clatite si niste alune, ma duc sa le cer sa imbunez veveritul…si de maine , uite promit sa iau lectii de tamplarie…sa mai astepte si zmeii, dragonii, printii si printesele putin, ca n-o fi foc

noi avem treaba aici

aluneca lin..atat de lin…da corabia….dar valurile? ce valuri albe albe…ca zapezile cele grele ce cad la 100 de ani…albe si pufoase

si vantul? incotro fuge vantul?

si cerul? cu sclipiri ciudate de oglinda cu pesti colorati…cum? oglinda ? si pesti? cerul? oare eu visez?

-Heeeeeei capitaneeee!!!!! iar ai baut vindeluna? Te-ai ametit si ai rasturnat corabia cu susul in jos si plina de vise cum era a inceput sa pluteasca pe cer….arunca ancora ca in curand vine noaptea si o sa incepem sa pescuim stele si sa vezi atunci cearta si razboi cu zmeii si vrajitoarele

De ce taci elfule ?

Imi spuneam o poveste …vrei sa o auzi ?

E batrana Lailda..batrana ca timpul..si ochii nu mai pot  zari ca pe vremuri culorile nebune ale florilor, dar mana, mana amesteca sigur in ceanul din care se ridica incet fum albastrui…inca, inca mai gaseste plantele dupa miros, dupa forma..inca mai stie….

Ingana Lailda , ingana un cantec vechi in limba pietrelor si a pamantului negru…

Nu danseaza fluturi in poiana verde, pasarile si-au luat zborul spre alte cuiburi…doar copacii -coloane drepte de lemn ce sfideaza cerul sunt martori muti…ar vorbi, dar au uitat cuvintele…au dormit prea mult, prea mult

Pe un pat de rachita zace Elalla …nu nu doarme, nici nu e treaza…

Ar trebui sa danseze, ar trebui sa zboare…, zana padurii verzi de pe muntele batran…

Elalla a baut din fantana nebunilor , Elalla a gustat din fructul rosu interzis si acum nu mai stie fie, nu mai stie sa vrea…Elalla a devenit doar invelis pentru iubirea ce a napadit-o, iubire bolnava de vand si de stele…

Si odata cu ea si-au uitat viersul pasarile, si-au uitat lupii flamanzi prada, si-au uitat caprioarele puii, si-au uitat florile roua si albinele mierea…nu mai vorbesc, nu mai spun povesti…misuna doar fara tinta printre copacii ce au devenit doar copaci…

E moarta padurea…pare ca doarme dar e moarta…

Descanta batrana Lailda, descanta si mainile reci si zbarcite mangaie fruntea Elallei , din pocal mic de argint picura stopii dulci pe buzele crapate de arsita delirului..

Fumul albastru urca catre cer, ca o ruga….voi bunilor strabunilor …alungati dorul si nebunia….

E mai puternica licoarea  batranei decat farmecele fantanii….

se ridica Elalla, se ridica incet ca in vis si paseste …pasi timizi..dar cu clopotei la glezne…

prima pasare incepe sa cante, apoi a doua…

copacii freamata….

e fericita batrana, fumul albastru a desfacut blestemul…acum poate dormi

iar padurea sa respire din nou plin plamanii verzi

caci Elalla zboara catre stele purtata de vantul cu care acum se joaca…le culege si le transforma in licurici cu felinare mici ce lumineaza potecie  si in scantei ascunse printre frunze

…..

si aluneca pe valuri albastre fara sa stie, prin taramul somnului vesnic

unde din valatuci de ceata se nasc visele cu pisici si lemne arzand linistit in sobe de teracota

unde din boabe de roua se nasc visele copilariei

unde din raze de soare se nasc visele despre poieni inflorite, munti inalti, izvoare repezi,  scoici tacute, livezi inmiresmate

unde din fulgere se nasc visele de care si uriasii se tem

unde din picaturi de ploaie se nasc visele imposibile

unde timpul uita , uita, uita sa mai curga

normal ca exista o tara din care noapte de noapte evadeaza visele

dimineata strajerii cu cearcane negre alearga sa le adune, mai uita unul , doua si asa ajungem sa visam cu ochii deschisi

uneori, doar uneori cate o corabie cu panze mai trece fara sa stie granita si strapunge perdeaua imaginara dupa care se ascunde lumea minunata…

sssssssssst, sa nu trezim visatorii, maine vor uita ca au trecut pe aici