povestea spune ca acum sute de eoni, intr-un taram tare indepartat, la marginea unei mari de margean, traia o tanca tare aiurita
avea parul ciufulit precum o padure cand bate vantul si genunchii vesnic juliti de la luptele cu dragonii imaginari
in fiecare seara asculta povesti la radio (da, condorii fermecati emiteau pe unde scurte) iar a doua zi, adormita inca le traia cu incrancenare
isi faurise cercuri intregi de lumi colorate prin care alerga cu nepasare
intr-o dimineata , ca oricare alta s-a dus, ca orice pui de elf care vrea sa isi demonstreze ca poate sa fure mere din Livada lui Ene, nu, nu Mos Ene, doar Iene…dar era inceput de februarie si merele refuzau sa rasara doar pentru a-i satisface dorinta de berbeaca incapatanata….mda, ii harazisera ursitoarele sa se nasca sub semnul acelei planete
furioasa ca nu a gasit mere, s-a gandit sa fure matura vrajitoarei paznice, dar apoi si-a dat seama ca din doua clipiri de gene mai hotarate o va fermeca si i-o va da de bunavoie, s-a mai gandit si sa rapeasca timpului niscaiva fuioare albe si sa teasa apoi clipe paralele, dar berbec cu rabdare pentru asa migaloasa munca ati mai vazut voi ? nici eu drac cu aureola….
pisica , pardon PISICA, caci despre acea pisica vorbim aici, strabuna tuturor pisicilor din lume, statea pe o bucata de horn daramat si se prapadea de ras vazand incurcatura elfitei
si atunci aceasta s-a apucat sa cante, si a cantat, a cantat, atat de nepriceput incat biata PISICA a adormit, numai ca sa scape de sunetul ce ii deregla sonarul de prins soareci uriasi
buun, atunci elfa s-a apropiat pas pas si i-a furat rasetul
degeaba s-a infuriat mata trezita din somn, degeaba a cerut batand din gherute sa ii fie inapoiat…nimic, nici macar coada stufoasa nu a induplecat tanca sa ii dea rasetul inapoi
atunci PISICA, neagra de manie a blestemat-o pe elfa sa traisca vesnic doar in visele ei, sa se destrame, precum un abur , la atingerea oricarei farame de realitate
au trecut eoni, multi si gri, stranepotii si stranepoatele PISICII au impanzit lumea viselor si lumea oamenilor, vesnic dand din coada , mieunand si ranjind ( nu, nu au putut nicioadata rade, unele chestii se transmit doar pe linie materna, iar daca nu exista, de unde…?)
au trecut eoni, multi si plini de zgomot,iar elfa i-a strabatut pe toti, ca o umbra ce trece printre ziduri ce se darama…nimic nu a putut sa o atinga, pentru ca nimic nu a fost real
fura si acum vara mere din gradinile lui Iene, mereu altele, zgandare vrajitoare batrane si se indragosteste de fiecare petala de trandafir care cade
zambeste in vis, niciodata complet treaza, intotdeauna cu picioarele aproape pe pamant
fericita ? sigur..in lumea ei de caramel cu margini dantelate, unde unicornii nu mor si zilele saptamanii incep si se termina cu sambata
exista ? doar din cand in cand, cand doarme PISICA, se furiseaza in soapta, mai scrie cateva randuri si apoi se cotrobaie prin buzunare , se suie in pod, rastoarna dulapuri cu haine vechi pentru ca nu mai stie, fir’ar sa fie, nu mai stie pe unde a ascuns nenorocitul ala de ras pe care ar vrea sa i-l arunce in cap PISICII
acum sa nu dramatizam, tratamentele pentru amnezie dau rezultate din ce in ce mai bune
eu cred ca mata aia cu pretentii doar a uitat sa rada, cum naiba sa furi un gest????
si nici clatite cu matraguna n-am mancat sa nu mai stiu cu ce calatoresc, dar ii raspund totusi
